Descriere
Acidul Oxalic Pulbere este folosit in tratamentul albinelor impotriva Varroa, atat prin sublimare din starea uscata, pura, cat si prin dizolvare in solutie apoasa.
Continut:
Puritate de 99.6%
Sulfati 0,0784%
Cenusa sub 0,001%
Fier 0,005%
Metodele de aministrare a acidului oxalic sunt prin sublimare (sublimox italia, varoastoper serbia, etc) sau prin picurare cu solutie preparata.
Prin fumigatii cu sublimator se administreaza 2-3 grame/familie.
Recomandam tratamentul in intervalul + 3 grade celsius pana la +13 grade celsius
Pentru metoda prin picurare avem nevoie de:
- soluţie apoasă de acid oxalic concentraţie 3.5 % (obtinuta din 800ml apa, 200g zahar si 40 g acid oxalic)
- seringă de 50-100 ml
- mănuşi cauciucate (important)
Administrare:
Se are in vedere administrarea a aproximativ 5 ml solutie per interval de albina ocupata.Se picură 30-50 ml soluţie/familie repartizată în spaţiul dintre toate ramele cu albină, pulverizarea cat mai fina constituie un mare avantaj.
- 30 ml – familie mica
- 40 ml – familie medie
- 50 ml – familie mare
ATENTIE!
Atat prin sublimare cat si in momentul prepararii acidului oxalic solutie, recomandam cu tarie folosirea unui echipament de protectie adecvat (masca cu filtre pentru mediu toxic, manusi cauciucate, sort si cizme de cauciuc). Inhalarea vaporilor de acid oxalic este nociva pentru organismul uman iar daca se acumuleaza o concentratie mai mare in organism poate provoca decesul. Sub nici o forma nu trebuie sa stationati/dormiti in pavilion dupa administrarea acidului oxalic iar spatiile unde au loc operatiunile de preparare, trebuie sa fie bine aerisite.
A nu se lasa la indemana copiilor!
Recenzii
Nu există recenzii până acum.